Actuala criză politică şi instituţionala a atins un prag critic, faţă de
care societatea civilă nu mai poate rămâne indiferentă. Constatăm cu
îngrijorare că lupta dintre instituţiile statului se accentuează, riscând să
proiecteze consecinţe grave în viaţa socială şi economică a ţării. Avem de-a
face cu un cabinet lipsit de susţinere parlamentară, cu un Parlament în care
majorităţile se schimbă de la o zi la alta şi un preşedinte care se află în
opoziţie atat cu Parlamentul cât si cu Guvernul. Mai mult chiar, în interiorul
Guvernului există disensiuni între partidele componente, ceea ce duce la
diminuarea calităţii actului de guvernare. Parlamentarii sunt prizonierii
liderilor de partid, care, la randul lor, pun uneori înainte de toate
interesele proprii mai presus decât interesul public. Astfel, cei ce ar trebui să
reprezinte cetăţenii, ajung la remorca unui grup restrâns de persoane influente
din punct de vedere economic. Instituţiile statului, slabe şi nereformate,
continuă să fie folosite fie pentru bătălii politice, fără nici o miză reală
pentru cetăţean, fie pentru a extrage beneficii pentru clientelele politice.
În aceste condiţii, Asociaţia pentru Iniţiative Civice
consideră că ne îndreptăm rapid spre un blocaj total al instituţiilor
democratice, fapt ce va atrage după sine o scădere a încrederii populaţiei în
instituţiile statului, în condiţiile în care unele dintre acestea aveau deja un
deficit major de credibilitate. Actualul clivaj dintre clasa politică şi
societate permite ascensiunea şi escaladarea discursului naţionalist sau
populist, care va capitaliza incapacitatea clasei politice de a se racorda la
problemele reale ale societăţii româneşti.
Este din ce în ce mai clar că orice încercare de rezolvare a
acestor conflicte în actualul cadru constituţional devine zadarnică.
Ambiguitatea legii fundamentale nu face decât să permită actorilor
politici să se lanseze în diferite jocuri de culise şi calcule politicianiste,
chiar dacă acestea sunt în contradicţie cu interesele vitale ale României.
În acest timp, cetăţeanului i se amână sau chiar refuză
dreptul de a se exprima, deşi opinia acestuia ar trebui să fie suverană într-o
societate democratică.
Asociaţia pentru Iniţiative Civice nu caută să nominalizeze
un vinovat anume, ci consideră întreaga clasă politică vinovată de actuala
situaţie. Îi consideră vinovaţi deopotrivă pe toţi cei care de 16 ani s-au
perindat pe la guvernare sau în Parlament. În această perioadă am auzit din
partea guvernanţilor sau reprezentanţilor opoziţiei cum se luptă ei sa ne fie
nouă mai bine. Au inceput cu ”nu ne vindem ţara” şi au sfârşit prin a
face cadou sectoare economice întregi, după ce au asistat complice şi uneori
chiar au ajutat, la falimentarea voluntară a unor întreprinderi.
Nu putem să nu recunoaştem însă şi meritele actualei guvernări.
Dacă pană acum 2 ani am avut parte de circ acum trebuie să recunoaştem că avem
în plus şi pâine. Este foarte adevărat că a crescut nivelul de trai prin
introducerea cotei unice. Nu ştim însă dacă avem capacitatea de a absorbi
fondurile UE şi suntem în luna martie a primului an din procesul de integrare.
Timp de 17 ani am luptat să stabilizăm inflaţia şi deficitul bugetar,
adică să stabilizam preţurile. Bugetul pe anul în curs este calculat plecând de
la premiza că România va absorbi 50% din fondurile europene alocate pentru
2007. Este o ţintă ambiţioasă dar, în acelaşi timp, foarte riscantă. Putem
şterge cu buretele 17 ani de sacrificii dintr-un simplu calcul de orgoliu
politic. Aceasta este miza: vom trăi mai bine sau vom trăi mai rău în Uniunea
Europeană.
Regiunile joacă un rol important în Europa. Nici unul dintre
politicieni nu a lansat până acum in dezbatere acest lucru. Cu excepţia unui
singur parlamentar, nu am auzit până acum pe nimeni reclamând lipsa unei
strategii clare multianuale. Nu mai vorbim de faptul că nici un Guvern, până
acum, nu a comunicat o strategie clară pe o perioadă mai lungă de 4 ani.
Considerăm că în actuala situaţie a României şi în actuala
criză politică, Constituţia şi o parte a instituţiilor statului şi-au dovedit limitele,
motiv pentru care Asociaţia pentru Iniţiative Civice solicită revizuirea
Constituţiei care să permită:
•
Stabilirea clară a tipului de republică pe care îl dorim, cu delimitarea clară
a atribuţiilor ce revin fiecărei instituţii.
•
Reforma administrativă a României şi întărirea autonomiei administrative.
•
Reforma sistemului politic românesc în conformitate cu nevoile cetăţeanului, cu
rolul şi poziţia României în UE, precum şi cu dreptul de acces al cetăţeanului
la decizia politică.
•
Introducerea votului uninominal la toate nivele de reprezentare, începând cu
membrii consiliilor locale şi terminând cu Senatul.
•
Punerea în concordanţă a Constituţiei cu noul statut al României de membru al UE
Supunem dezbaterii publice aceste măsuri, convinşi fiind că numai printr-o
revizuire a Constituţiei şi o reformă de fond a sistemului adminsitrativ,
România poate deveni cu adevărat funcţională, iar clasa politică va fi şi ea,
la randul ei, restructurată. În acelaşi timp, Asociaţia pentru Iniţiative
Civice invită orice organizaţie a societăţii civile şi orice cetăţean român să
se alăture acestui demers şi să participe la dezbaterile publice ce vor avea
loc incepând cu data de 11.04.2007.
Discursul toleranţei europene: între deschidere şi zidire
Scris de Asociatia pentru Initiative Civice
joi, 09 noiembrie 2006
Autor: Asociatia pentru Initiative Civice Semnatari: Institutul PRO, Asociatia Romana a Profesionistilor in Relatii Publice
- Scrisoare deschisă adresată instituţiilor statului român -
Uniunea Europeană este, sau cel puţin se doreşte a fi, mai mult decât
un proiect politic sau economic. Se vorbeşte adesea despre modelul
de solidaritate socială a Europei, ca despre un model real şi
funcţional, care integrează cultura recunoaşterii celuilalt şi,
implicit, respectul alterităţii. Dar se tace, cel mai adesea, asupra
unui fapt simplu: ce înseamnă alteritate şi, mai ales, despre ce vorbim
atunci când vorbim despre toleranţă?
Este foarte uşor, şi lăudabil totodată, să fii tolerant faţă de cel
diferit structural de tine însuţi. Perioada post-decolonizare a adus în
centrul discursului european ideea de acceptare a străinului exotic:
uşile ţărilor europene s-au deschis pentru cetăţenii vechilor colonii,
fundamentându-se astfel ceea ce s-a numit modelul toleranţei europene.
Acest model pare însă a funcţiona atâta timp cât integrarea se traduce
în fapt prin asimilarea celuilalt, nu printr-un dialog autentic, care
să presupună traversarea diferenţelor şi instituirea unui teritoriu
comun de acceptare. Pentru că, nu-i aşa, cel mai greu este să-l
integrezi pe celălalt în virtutea asemănărilor, dar şi a diferenţelor
care îl fac să fie ceea ce este?
Toleranţa
absolută este un non-sens, pentru că toleranţa presupune negociere, la
fel cum presupune un joc subtil al deschiderilor şi al compromisurilor.
Întocmai de aceea, cel mai dificil pare a fi să-l tolerezi pe cel
asemenea ţie, pe cel de care te despart diferenţe minime, dar de care
te apropie o cultură şi un sistem de aşteptări comune.Cu alte cuvinte,
toleranţa corect înţeleasă trimite la o integrare a celuilat nu prin
asimilare şi ignorare, ci prin înţelegere, acord şi negociere.
De aceea, toleranţa şi integrarea nu pot fi cuantificate şi
diferenţiate în funcţie de cine este străinul pe care trebuie să-l
accepţi. Nu poţi fi tolerant faţă de străinul absolut, şi intolerant
faţă de cel asemenea ţie. Nu poţi deschide uşa acceptării şi a
integrării, construind în acelaţi timp ziduri, vizibile sau nu. Nu poţi
admite solidaritatea socială doar atâta timp cât eşti beneficiarul, şi
nu donorul ei. Şi, mai ales, nu-l poţi îngrădi pe celălalt printr-o
formă hibridă de acceptare, construind un zid mult mai greu de suportat
decât o frontieră.
Într-o
Europă care renunţă la graniţe, instaurarea unor noi cortine de fier
subminează chiar principiile pe baza cărora Uniunea Europeană a fost
constituită. Modelul multiculturalismului, care trimite la o integrare
onestă a diferenţelor, tinde să se transforme într-un model de
ghetoizare a imigranţilor veniţi din Sud-Estul Europei. Şanţuri de
despărţire a indigenilor de imigranţii români? Stigmatizarea unei
naţiuni prin stereotipuri şi blamări? Reîntoarcerea brutală la
discursul care îl numeşte pe celălalt “outsider” ? Toate acestea ne fac
să ne întrebăm în care Europă a toleranţei şi a solidarităţii sociale
urmează să ne integrăm.
Sfârşitul
anilor '80 a însemnat căderea unui zid care despărţea Europa de Europa.
Dar, mai mult, Zidul Berlinului a semnificat o demarcaţie brutală între
oamenii care aveau dreptul la libertate şi cei pentru care libertatea
era un spaţiu interzis. “Fâşia morţii” sau “teritoriul nimănui”, aşa
cum a fost numit Berliner Mauer, a însemnat renunţarea oficială la
toleranţă şi la dialog. Acest zid fragmenta o lume în două, de aceea
căderea lui a putut să reinstaureze o anumită unitate a celor două
spaţii despărţite timp de mai bine de două decenii. Acum, însă, Europa
îşi construieşte ziduri multiple, mai mici şi unele chiar invizibile,
clădite din stereotipuri, prejudecăţi şi ignoranţă. Mai pot fi oare
dărâmate aceste ziduri?
Articolele
denigratoare la adresa României, apărute în ultimul timp în cotidianul
britanic “The Sun” izolează în mod arbitrar un popor european. Este un
model de zid care, în loc de beton şi sârmă ghimpată, foloseşte
stereotipuri şi stigmate. Problema e că betonul poate fi distrus, pe
când stigmatele sunt supuse contagiunilor şi deformărilor succesive.
Cotidianul amintit îşi asumă rolul unei voci autorizate,
instituind un fel de panică generală a britanicilor în faţa
imigraţiei româneşti. Care sunt argumentele? Nimic altceva decât
statistici grosolane şi prejudecăţi lipsite de orice suport real.
Stereotipul sărăciei şi al mizeriei- de unde tranformarea României
într-o naţie de tuberculoşi-, precum şi stereotipul barbarismului- de
unde imaginea românului pliată pe imaginea infractorului de rând-,
toate acestea ridică, de fapt, o nouă cortină de fier, în totală
contradicţie cu politica de recunoaştere şi de acceptare pe care este
construită ideea unităţii europene.
Paradoxul
noii politici de deschidere a Europei este chiar acesta: se dărâmă
graniţe, dar în loc se construiesc ziduri. Sunt toleraţi străinii
absoluţi, care nu îşi manifestă identitatea şi care se lasă asimilaţi,
dar sunt încercuiţi străinii de aproape, care vor să fie integraţi,
aşadar acceptaţi. În anii '70, în Belfast s-au construit ziduri care să
despartă cetăţenii aceluiaţi stat, dar confesorii unor religii
diferite. Statele Unite ale Americii delimitează cu beton spaţiul
american de imigranţii mexicani. Israelul se protejează de imixtiunea
palestiniană, construindu-şi un zid de demarcaţie, care nu face decât
să închidă posibilitatea unui dialog real între două culturi diferite.
Betonul pare a fi arma modernă, prin care ne izolăm unii de ceilalţii.
De unde întrebarea absolut firească: ne aflăm oare într-un impas
drastic al spiritului de toleranţă? Nu mai avem resurse, umane şi
sociale, pentru a gestiona în mod echitabil acceptarea celuilalt?
Are
Europa nevoie de ziduri pentru a nu fi silită să recunoască eşuarea
unui proiect de integrare autentică, nu doar a statelor, ci şi a
cetăţenilor acestora? Noi credem altceva. Europa nu se rezumă doar la
un tabloid britanic şi la iniţiativa unor oraşe italiene de a ne
respinge prin construirea de ziduri şi prin săparea de şanţuri.
Europa înseamnă mult mai mult decât o formă modernă şi perversă de
ghetoizare a propriilor cetăţeni. Pentru că asta se întâmplă acum în
Italia- în oraşele Padova şi Schio-: se construiesc ghetouri pentru
români, pentru cei care încă poartă anatema nedraptă a unor “cetăţeni
de mâna a doua”.
Recent,
Papa Benedict al XV-lea a făcut un apel pentru promovarea onestă a
respectării demnităţii imigranţilor din spaţiul european. Cuvântul care
trebuie accentuat aici este cel de “demnitate”, pentru că poate românii
din străinătate au resurse psihologice pentru a rezista atacurilor
injuste şi schematizante, dar cu siguranţă statul român nu are resurse
pentru a a-şi manifesta identitatea politică şi socială, cu demnitatea
ştirbită. Demnitate înseamnă respect pentru adevăr şi mai înseamnă o
bună proporţie a realităţilor şi a vulnerabilităţilor. România are
probleme sociale, dar are şi o identitate care merită recunoscută şi
acceptată. Şi apoi, România nu îşi găseşte locul într-un ghetou
construit în mod intolerant, ci într-o Europă asimilabilă solidarităţii
manifestate şi împărtăşite.
Cetăţenii
români din Europa care poartă stigmatul străinului sunt cetăţeni ai
statului român. Întocmai de aceea, cerem statului român şi
instituţiilor care ne reprezintă luarea unei poziţii oficiale în faţa
atacurilor la adresa cetăţenilor României. Zidirea brutală la care este
supusă etnia română, denigrarea stereotipică a identităţii noastre
naţionale, ghetoizarea românilor din străinătate, toate aceste trebuie
să dispară. Pentru că vrem să ne integrăm în Europa ca popor european,
vrem să fim lăsaţi să ne prezentăm pe noi înşine, înainte ca alţii să
ne tranforme într-un clişeu în care nu ne recunoaştem.
Zidurile
care fragmentează spaţiul occidental nu-şi mai au locul într-o Europă
ale cărei principii fundamentale înseamnă solidaritate şi toleranţă.
Este momentul să participăm cu toţii la dărâmarea cortinelor
artificiale, care ne despart între noi şi care pot duce la eşuarea
proiectului de unitate europeană.
Daca doriti sa semnati aceasta scrisoare va rugam sa ne contactati la adresa:
