Advertisement
Prima pagina arrow Educatie arrow Societatea civila
duminică, 05 septembrie 2010
 
 
Societatea civila
Apel la normalitate PDF Listeaza E-mail
Scris de Sorin Ardelean   
miercuri, 28 martie 2007

Actuala criză politică şi instituţionala a atins un prag critic, faţă de care societatea civilă nu mai poate rămâne indiferentă. Constatăm cu îngrijorare că lupta dintre instituţiile statului se accentuează, riscând să proiecteze consecinţe grave în viaţa socială şi economică a ţării. Avem de-a face cu un cabinet lipsit de susţinere parlamentară, cu un Parlament în care majorităţile se schimbă de la o zi la alta şi un preşedinte care se află în opoziţie atat cu Parlamentul cât si cu Guvernul. Mai mult chiar, în interiorul Guvernului există disensiuni între partidele componente, ceea ce duce la diminuarea calităţii actului de guvernare. Parlamentarii sunt prizonierii liderilor de partid, care, la randul lor, pun uneori înainte de toate interesele proprii mai presus decât interesul public. Astfel, cei ce ar trebui să reprezinte cetăţenii, ajung la remorca unui grup restrâns de persoane influente din punct de vedere economic. Instituţiile statului, slabe şi nereformate, continuă să fie folosite fie pentru bătălii politice, fără nici o miză reală pentru cetăţean, fie pentru a extrage beneficii pentru clientelele politice.

În aceste condiţii, Asociaţia pentru Iniţiative Civice consideră că ne îndreptăm rapid spre un blocaj total al instituţiilor democratice, fapt ce va atrage după sine o scădere a încrederii populaţiei în instituţiile statului, în condiţiile în care unele dintre acestea aveau deja un deficit major de credibilitate. Actualul clivaj dintre clasa politică şi societate permite ascensiunea şi escaladarea discursului naţionalist sau populist, care va capitaliza incapacitatea clasei politice de a se racorda la problemele reale ale societăţii româneşti.

Este din ce în ce mai clar că orice încercare de rezolvare a acestor conflicte în actualul cadru constituţional devine zadarnică. Ambiguitatea legii fundamentale  nu face decât să permită actorilor politici să se lanseze în diferite jocuri de culise şi calcule politicianiste, chiar dacă acestea sunt în contradicţie cu interesele vitale ale României.

În acest timp, cetăţeanului i se amână sau chiar refuză dreptul de a se exprima, deşi opinia acestuia ar trebui să fie suverană într-o societate democratică.

Asociaţia pentru Iniţiative Civice nu caută să nominalizeze un vinovat anume, ci consideră întreaga clasă politică vinovată de actuala situaţie. Îi consideră vinovaţi deopotrivă pe toţi cei care de 16 ani s-au perindat pe la guvernare sau în Parlament. În această perioadă am auzit din partea guvernanţilor sau reprezentanţilor opoziţiei cum se luptă ei sa ne fie nouă mai bine.  Au inceput cu ”nu ne vindem ţara” şi au sfârşit prin a face cadou sectoare economice întregi, după ce au asistat complice şi uneori chiar au ajutat, la falimentarea voluntară a unor întreprinderi.

Nu putem să nu recunoaştem însă şi meritele actualei guvernări. Dacă pană acum 2 ani am avut parte de circ acum trebuie să recunoaştem că avem în plus şi pâine. Este foarte adevărat că a crescut nivelul de trai prin introducerea cotei unice. Nu ştim însă dacă avem capacitatea de a absorbi fondurile UE şi suntem în luna martie a primului an din procesul de integrare. Timp de  17 ani am luptat să stabilizăm inflaţia şi deficitul bugetar, adică să stabilizam preţurile. Bugetul pe anul în curs este calculat plecând de la premiza că România va absorbi 50% din fondurile europene alocate pentru 2007. Este o ţintă ambiţioasă dar, în acelaşi timp, foarte riscantă. Putem şterge cu buretele 17 ani de sacrificii dintr-un simplu calcul de orgoliu politic. Aceasta este miza: vom trăi mai bine sau vom trăi mai rău în Uniunea Europeană.

Regiunile joacă un rol important în Europa. Nici unul dintre politicieni nu a lansat până acum in dezbatere acest lucru. Cu excepţia unui singur parlamentar, nu am auzit până acum pe nimeni reclamând lipsa unei strategii clare multianuale. Nu mai vorbim de faptul că nici un Guvern, până acum, nu a comunicat o strategie clară pe o perioadă mai lungă de 4 ani.

Considerăm că în actuala situaţie a României şi în actuala criză politică, Constituţia şi o parte a instituţiilor statului şi-au dovedit limitele, motiv pentru care  Asociaţia pentru Iniţiative Civice solicită revizuirea Constituţiei care să permită:

•           Stabilirea clară a tipului de republică pe care îl dorim, cu delimitarea clară a atribuţiilor ce revin fiecărei instituţii.

•           Reforma administrativă a României şi întărirea autonomiei administrative.

•           Reforma sistemului politic românesc în conformitate cu nevoile cetăţeanului, cu rolul şi poziţia României în UE, precum şi cu dreptul de acces al cetăţeanului la decizia politică.

•           Introducerea votului uninominal la toate nivele de reprezentare, începând cu membrii consiliilor locale şi terminând cu Senatul.

•           Punerea în concordanţă a Constituţiei cu noul statut al României de membru al UE


Supunem dezbaterii publice aceste măsuri, convinşi fiind că numai printr-o revizuire a Constituţiei şi o reformă de fond a sistemului adminsitrativ, România poate deveni cu adevărat funcţională, iar clasa politică va fi şi ea, la randul ei, restructurată. În acelaşi timp, Asociaţia pentru Iniţiative Civice invită orice organizaţie a societăţii civile şi orice cetăţean român să se alăture acestui demers şi să participe la dezbaterile publice ce vor avea loc incepând cu data de 11.04.2007.
Influenţarea democraţiei şi democratizarea influenţei PDF Listeaza E-mail
Scris de Magda Gradinaru   
joi, 09 noiembrie 2006
Lobby-ul, între legiferare şi acceptare tacită  
  
    Ce înseamnă putere în spaţiul social? De la această întrebare trebuie să pornim pentru a înţelege cine sunt cu adevărat deţinătorii de putere şi, mai ales, care sunt instrumentele prin care aceştia iau decizii şi conduc. Legitimitatea puterii politice vine din consimţământul cetăţenilor de a renunţa la o parte din drepturile lor, pentru a investi cu o autoritate viabilă o clasă politică, care urmează să legifereze şi să acţioneze mai apoi în numele tuturor. Astfel privit, mecanismul puterii politice presupune o mişcare de sus în jos, în care cetăţenii sunt de fapt cei ce conferă putere şi ale căror voci se fac auzite în actul decizional.
Ultimul update ( joi, 09 noiembrie 2006 )
Citeste mai mult...
Imaginea României şi vulnerabilităţile sale PDF Listeaza E-mail
Scris de Magda Gradinaru   
luni, 02 octombrie 2006
Imaginea unei ţări este un construct artificial; ea nu se impune de la sine, ci este  redimensionată prin reprezentările celorlalţi. Atâta timp cât imaginea de ţară construită de către ceilalţi nu se pliază pe imaginea de sine, imaginea devine difuză şi stereotipică, cu alte cuvinte greu de destructurat ulterior. Ceea ce spun alţii că ar fi România se constituie în ultimă instanţă în fragmente care compun profilul imagologic al ţării, profil care, în măsura în care este difuzat de instanţa mediatică internaţională, se inserează şi în mentalul colectiv al spaţiului occidental.
Ultimul update ( miercuri, 01 noiembrie 2006 )
Citeste mai mult...
 
Top!
Top!