| |
|
|
|
|
Programe
|
Concept: - un proiect dedicat în exclusivitate susţinerii elaborării şi promovării
brandului de ţară, care include dezbateri pe această temă, al căror scop este
identificarea posibilelor elemente ale brandului de ţară precum şi construirea
unui capital de imagine pozitiv, atât pe plan intern, cât şi extern;
- acest
proiect este destinat susţinerii eforturilor României de dezvoltare a unui brand
de ţară.
Programele din cadrul acestui proiect vizeaza consolidarea: - imaginii clasei politice româneşti
- imaginii mediului de afaceri
românesc
- imaginii culturii şi tradiţiilor româneşti |
|
Concept:
- un proiect care îşi propune dezbaterea temelor cu caracter de interes general
din sfera politică, economică şi socială;
- întâlnirile au un caracter
informal şi se desfăşoară sub forma unei mese rotunde, la care participă 3
invitaţi speciali alături de reprezentanţi ai mass-media şi ai societăţii
civile;
- proiectul s-a desfăşurat pe tot parcursul anului 2006, din două în
două săptămâni, în Salonul Albastru al Hotelului Capşa, miercurea la orele 10.
Teme generale:
1) Oferta politică sub lupa societăţii civile – AIC susţine promovarea
democraţiei participative acţionând ca mediator apolitic şi independent în
dialogul dintre părţile implicate, respectiv societatea civilă şi clasa
politică. În concordanţă cu rolul său de mediator echidistant, AIC oferă dreptul
la liberă exprimare şi egală reprezentare tuturor partidelor politice.
Până
la sfârşitul anului 2006, discuţiile s-au concentrat asupra a două subiecte de
interes naţional: republica semiprezidenţială vs republica parlamentară şi votul
uninominal.
Prima dezbatere se concentrează asupra propunerii Partidului
Democrat de modificare a constituţiei, astfel încât România să aibă un regim
semiprezidenţial, după model francez. La discuţii au participat iniţiatorii
acestui proiect, care extinde drepturile preşedintelui, cât şi susţinători ai
actualei forme de guvernare, respectiv republica parlamentară.
Votul
uninominal reprezintă un alt subiect important ce a fost abordat în cadrul
acestei teme, deoarece asigură transparenţa în relaţia dintre cetăţean şi
politician, şi se practică deja cu eficienţă atât în Parlamentul Europei, cât şi
în Senatul Statelor Unite ale Americii. Au fost prezentate atât argumentele în
favoarea votului uninominal de către reprezentanţi ai societăţii civile, cât şi
punctele de vedere ale clasei politice.
2) Economia românească în contextul integrării europene –
prezentarea oportunităţilor şi a costurilor economice ale integrării efective
ale României în Uniunii Europene (U.E.), ca răspuns la interesele societăţii
civile.
În acest sens, Asociaţia pentru Iniţiative Civice sprijină societatea
civilă română pentru a deveni mai conştientă de posibilităţile şi oportunităţile
pe care le are atât la nivel naţional, cât şi la nivel european. O societate
civilă puternică reprezintă un barometru al modului în care oamenii percep
standardele lor de viaţă şi cum se pot implica pentru a le imbunătăţi.
Societatea civilă română are dreptul şi are nevoie să ştie care sunt costurile
integrării României în U.E.
3) Rolurile şi interesele societăţii civile – discuţiile au
avut ca scop mobilizarea societăţii civile în exercitarea drepturilor,
susţinerea intereselor şi asumarea responsabilităţilor pe care aceasta le are ca
şi componentă esenţială în procesul decizional. În acest sens, susţinem
adoptarea legii privind activitatea de lobby şi crearea registrului public al
activităţilor de lobby, care este de altfel un obiectiv înscris la capitolul 10-
Politici Anticorupţie - din Programul de Guvernare pe 2005-2008.
|
|
|
Conferintele RoLobby sustinut de RoLobby |
|
|
|
|
Concept: - în cadrul acestui program sunt organizate conferinţe, dezbateri, seminarii, pe
teme specifice cu caracter public,din domeniile economic şi legislativ;
-
întâlnirile au caracter formal şi aduc în atenţia publică probleme de maximă
actualitate şi de interes major pentru societatea civilă. Teme Generale:
1) Asigurările Obligatorii de Locuinţe Conferinţele RoLobby au
debutat pe 17 iulie 2006 cu o dezbatere a proiectului de lege privind
Asigurările obligatorii de locuinţe. Dezbaterea, ce a avut loc în sala Millenium
a Complexului Business Center Modern a reunit reprezentanţi ai CSA, MAI, UNSAR,
UNSICAR, Ministerului Mediului, Ministerului Transporturilor, Prefecturii
Bucureşti, Asociaţiei Oraşelor, Asociaţiei Comunelor, Ministerului Finanţelor,
Parlamentului României, Administraţiei Prezidenţiale, alături de reprezentanţi
ai principalelor societăţi de asigurări din România. Dezbaterea, care a fost
deosebit de animată, a scos în evidenţă principalele puncte aflate în disensiune
între reprezentanţii pieţei asigurărilor şi iniţiatorii proiectului. La finalul
dezbaterii iniţiatorii proiectului de lege au remarcat ca pozitiv faptul că două
dintre punctele importante aflate în discuţie au fost rezolvate, urmând ca
celelalte aspecte să fie discutate într-o întâlnire ulterioară.
2) Costurile integrării Următoarea conferinţă se adresează
sectorului privat de investiţii din România. În acest sens, AIC susţine acest
sector printr-o informare corectă şi amănunţită asupra sistemului legislativ şi
a cadrului de afaceri european. Această discuţie asupra costurilor reale ale
integrării şi a transformărilor aduse în ţara noastră de către U.E. a avut loc
pe 15 noiembrie 2006 si s-a desfăşurat sub forma unui seminar.
|
|
|
|
|
|
|
|