Extinderea Uniunii Europene la 27 de ţări, prefigurată încă din anii 90, nu are precedent în privinţa numărului de ţări şi nici a schimbărilor pe care le implică. Extinderea Uniunii Europene reprezintă o provocare atât pentru ţările membre UE, cât şi pentru ţările candidate.

Integrarea fostelor ţări socialiste înseamnă luarea acestora din sfera de influenţă a Rusiei, dar şi o încercare de supradimensionare a spaţiului deţinut, de creştere a puterii (dacă judecăm lucrurile pe termen lung). Toate acestea se justifică prin prisma presiunii pe care o cunoaşte Uniunea Europeană în competiţia economică cu celelalte centre de putere.

Evoluţia relaţiilor UE cu ţările estice şi central europene (TECE) consacră o importanţă din ce în ce mai mare  criteriilor politice în raport cu alte criterii cerute, ca şi certitudinea declarată în priviţa unei rapide restabiliri a democraţiei la Est. Criteriile politice, condiţie esenţială a adeziunii TECE la UE sunt formulate cu ocazia Consiliului European de la Copenhaga, 1993, stabilind drept condiţii existenţa instituţiilor stabile care să garanteze democraţia, statul de drept, protecţia drepturilor omului, respectul drepturilor minorităţilor.
Decizia de extindere a Uniunii Europene este în final una politică. Prin înglobarea noilor state ea va putea să controleze Marea Neagră cu strâmtorile Bosfor şi Dardanele precum şi Marea Baltică, deci va deţine principalele rute comerciale din zonă, extinzându-şi zona de influenţă.
Mai multe studii comparative au fost propuse pentru a explica tranziţia la Est. Cea mai comună abordare integrează această tranziţie în procesul de ordin mai general al trecerii de la totalitarism la democraţie. În această perspectivă, tranziţia la Est aparţine celui de-al treilea val de democratizare care a început în anii 1970 în Mediterană. Conform acestei interpretări, majoritatea statelor membre UE aparţin primului val.
Conform Consiliului de la Helsinki, fiecare stat va fi apreciat în funcţie de particularităţile sale. Diferenţirea şi crearea concurenţei între TECE este dealtfel principiul care distinge acest model de relaţii externe. Suma totală a ajutorului şi preferinţele acordate sunt proporţionale cu gradul de liberalizare a statului. Având în vedere că statele din Europa Centrală au fost primele cu iniţierea reformelor, suma totală a ajutorului a fost superioară celei acordate statelor din Europa Orientală. Diferenţierea este limitată de necesitatea menţinerii caracterului inclusiv al aderării. Este raţiunea pentru care lărgirea la Est a fost concepută în termenii începerii lărgirii doar în “două valuri”.
UE are douã obiective strategice de bazã în ceea ce priveşte extinderea spre Est. Primul obiectiv este crearea unei Europe care sã garanteze pacea şi stabilitatea prin garantarea democraţiei, aplicarea legilor, respectarea drepturilor omului şi protecţia minorităţilor. „Impresia mea este cã cea mai bunã cale de a face din Europa un loc mai stabil, unde suferinţele trecutului sã dispară cu adevărat, este sã mergem înainte cu deplina integrare a continentului european”, declara Günter Verheugen, Comisarul european pentru extinderea UE, într-un interviu acordat redactorului-şef al revistei Europe la Washington. Al doilea obiectiv îl reprezintă crearea unei pieţe deschise şi competitive. Acest obiectiv dã posibilitatea ţãrilor din Europa Centralã şi de Est, care încă suferă de pe urma moştenirii comuniste, sã găsească şi sã ofere popoarelor lor cel puţin oportunităţi pentru un trai decent.

Poziţia geopolitică a ţărilor ce au aderat la Uniunea Europeană în 2004
Poziţia geografică şi geopolitică a ţărilor invitate la negocieri este foarte importantă. Astfel, Lituania, Letonia şi Estonia izolează Rusia, tăindu-i accesul la Marea Baltică (porţiunea rămasă acesteia este mult prea în nord, unde gheţarii îngreunează navigaţia în cea mai mare parte a timpului). Se ştie foarte bine că atunci când Rusia a avut capitala la Petrograd şi ieşire la Marea Baltică, ea a fost o ţară prosperă, mult legată cu Occidentul, liberală şi deschisă schimburilor. Ori pierderea Republicilor Baltice din sfera ei de influenţă o condamnă la închistare şi la regres economic.
Aderarea României, Bulgariei şi a Turciei la Uniunea Europeană este de natura să izoleze de tot Rusia, prin întreruperea accesului acesteia la Marea Neagră (Ucraina nefacând parte din CSI). În aceste condiţii ea nu va mai putea să joace un rol important în această zonă. Este motivul pentru care politicienii ruşi nu agreează Occidentul, orientându-şi realizarea de alianţe spre Asia. Acest lucru este deopotrivă periculos dacă ţinem cont de faptul că Rusia deţine un teritoriu important în Eurasia şi că o alianţă a acesteia cu China sau Japonia este de natură să îngrijoreze Europa. Măsuri în acest sens s-au luat, Uniunea Europeană încercând în permanenţă realizarea de contacte cu Rusia pentru a preîntâmpina constituirea unei noi puteri. Din păcate Rusia nu s-a împăcat încă cu gândul că nu mai este un imperiu, nostalgia după acesta fiind încă prezentă. Iată de ce decizia de aderare la Uniunea Europeană a ţărilor foste socialiste este foarte importantă, chiar daca acestea încă nu sunt pregătite din punct de vedere economic.


Bibliografie

• www.europa.eu.int